Programul, aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 60, va permite IMM-urilor să obţină o subvenţionare parţială a dobânzii unui credit contractat de la o bancă şi, totodată, o garanţie guvernamentală pentru respectivul credit.

Condiţii pentru accesarea Programului

Pentru a putea intra în Program, IMM-ul trebuie să: aibă minim doi ani de funcţionare şi să nu fie în procedură de insolvenţă; să prezinte garanţii colaterale de până la 40%, celelalte de 60% fiind asigurate prin garanţii de stat; să nu fie în dificultate; să nu fie emisă o decizie de recuperare a ajutorului de stat; să nu se afle în litigiu cu Ministerul de Finanţe, cu Ministerul Economiei sau cu instituţia de credit de unde doreşte să ia creditul; să nu figureze cu credite restante în Centrala riscurilor bancare ori cu incidente majore cu cecuri şi bilete la ordin în Centrala incidentelor de plăţi. Sumele vor putea fi utilizate numai pentru: cheltuieli privind aprovizionarea, producţia, desfacerea, executarea de lucrări şi/sau prestarea de servicii; cheltuieli privind constituirea, prelucrarea, valorificarea stocurilor; cheltuieli cu salariile şi alte cheltuieli asimilate; plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor datorate bugetului general consolidat etc.

Domenii neeligibile

Nu pot accesa acest program IMM-urile din: intermedieri financiare, asigurări, tranzacţii imobiliare; activităţi de jocuri de noroc şi pariuri; producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, produse energetice, substanţe aflate sub control naţional; activităţi de închiriere şi leasing; activităţi de investigare şi protecţie; activităţile excluse de normele europene, pentru care nu se poate acorda ajutor de minimis. Printre avantajele acestui Program se numără: subvenţionarea a maximum 70% din rata dobânzii aferente creditului pe care un IMM doreşte să îl acceseze, dar nu mai mult de 6,5% pe an; pentru maximum 80% din valoarea creditului, Fondul naţional va garanta creditul luat de IMM, fără ca garanţia să depăşească, însă, 100.000 de lei.

Funcţionarea Programului

Pentru acest an, pentru subvenţionarea dobânzii fondul alocat este de circa 24 milioane de lei, iar pentru garanţii  - 400 milioane de lei. Programul va avea la bază o aplicaţie electronică aflată pe site-ul Agenţiei pentru IMM-uri, www.aippimm.ro. Concret, întreprinzătorul va intra pe aplicaţia care va fi deschisă după publicarea Normelor de aplicare şi selectarea băncilor care vor dori să intre în acest program, va completa formularele necesare, se va adresa băncii cu care doreşte să lucreze, unde are cont deschis, urmând ca banca să îi evalueze cererea pentru credit. Dacă Fondul Naţional de Garantare pentru garanţii îşi va da acordul, IMM-ul va primi creditul. Precizăm în încheiere că Ordonanţa de Urgenţă nr. 60/2011 privind aprobarea Programului  pentru întreprinderi mici şi mijlocii a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460, din 30 iunie a.c.