AFIR a anunţat prelungirea sesiunii de depunere a cererilor de finanţare pentru Submăsurile 4.1a, 4.2, 4.2a şi 6.3. Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă prelungirea, până la data de 18 decembrie 2015, ora 16.00, a sesiunii de depunere a cererilor de finanţare prin Submăsurile 4.2a - Investiţii în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol, 4.2 - Sprijin pentru investiţii în prelucrarea/ comercializarea şi/ sau dezvoltarea de produse agricole şi 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici şi, respectiv, până la data de 30 noiembrie 2015, ora 16.00 pentru Submăsura 4.1a - Investiţii în exploaţii pomicole.

Termenul iniţial pentru închiderea sesiunilor era 30 octombrie 2015.  Astfel: pe Submăsura 4.2a, Investiţii în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol, beneficiarii vor putea accesa între 600.000 de euro şi 1,5 milioane de euro; pe  Submăsura 4.2 - Sprijin pentru investiţii în prelucrarea/ comercializarea şi/sau dezvoltarea de produse agricole, fiecare proiect va putea primi maximum 2,5 milioane de euro, reprezentând între 40% şi 50% din valoarea proiectului; pentru Submăsura 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, fiecare beneficiar va putea lua maximum 15.000 de euro pentru a-şi dezvolta ferma, din care 75% pe loc şi restul în decurs de circa 3 ani, în tranşe; în fine, pe Submăsura 4.1a - Investiţii în exploataţii pomicole, fiecare beneficiar poate obţine între 100.000 de euro şi 1,05 milioane euro.

Prelungirea termenului de primire a cererilor de finanţare a fost decisă ca urmare a numărului mare de solicitări primite din partea potenţialilor beneficiari, precum şi a disponibilului sumelor pentru sesiunea 2015. De asemenea, s-a avut în vedere şi faptul că cererile de finanţare pentru proiectele din sectorul pomicol necesită un timp mai indelungat de pregătire, ţinând seamă de necesitatea eliberării unor avize şi documente suplimentare (autorizaţia de plantare, proiect tehnic de plantare etc.). Pragurile de calitate pentru perioada 1 noiembrie - 18 decembrie 2015 vor fi de 20 de puncte pentru Submăsura 4.2 şi 15 puncte pentru Submăsurile 4.2a şi 6.3. Pentru Submăsura 4.1a, în perioada 1 - 30 noiembrie 2015 pragul de calitate va fi de 25 puncte. AFIR precizează că, persoanele interesate să obţină fonduri nerambursabile pentru implementarea proiectelor finanţate prin aceste Submăsuri din PNDR 2020, pot consulta gratuit Ghidul Solicitantului pe pagina de internet a Agenţiei, la adresa www.afir.ro.