Primii, pe lista de aşteptare În luna decembrie, anul trecut, la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (D.A.D.R.) Bihor, au fost depuse 92 de cereri prin care producători bihoreni solicitau achiziţionarea de tractoare şi echipamente agricole noi, dar cu preţ subvenţionat în proporţie de 45 %, conform prevederilor H.G. - 1399/2003. Dintre cele 92 de solicitări (cu aviz favorabil din partea D.A.D.R. Bihor!), au beneficiat doar 53, în limita sumei de 15 miliarde lei, atât cât s-a stabilit, arbitrar, de către Ministerul Agriculturii. O decizie frustrantă pentru bihoreni. "Noi, cei care am îndeplinit prevederile legale de a beneficia de subvenţionare pentru utilaje agricole, când le mai putem procura?" - am fost întrebaţi de către mulţi nedreptăţiţi. Răspunsul dat de dl drd. ing. Florian Pavel, director executiv al D.A.D.R. Bihor: "Documentaţia tehnică pentru aceşti producători agricoli se găseşte în baza de date a D.A.D.R., dumnealor urmând să aibă prioritate, în condiţiile alocării de noi fonduri bugetare pentru subvenţionarea de tractoare şi echipamente agricole."