Persoanele fizice se pot înscrie în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate - Rabla Local până pe 29 septembrie, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei unităţi administrativ-teritoriale (UAT), a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (ANM).

Termenul iniţial până la care se puteau înscrie persoanele fizice era 31 august 2023.

ANM precizează că instrucţiunile privind înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului Rabla Local pot fi găsite pe site-ul AFM la: https://www.afm.ro/casare_auto_uzate.php.

În cadrul unui cont pot fi realizate înscrieri aferente unui singur CNP, iar o persoană fizică se poate înscrie o singură dată în aplicaţie.

De asemenea, persoana fizică trebuie să domicilieze pe raza teritorială a primăriei unde se află în evidenţele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită finanţare şi să realizeze înscrierea în aplicaţie doar în cazul în care primăria în raza căreia domiciliază se regăseşte în lista UAT-urilor care au care au încheiat contracte de delegare cu AFM.

După înscriere, AFM va transmite lista persoanelor fizice înscrise către primăriile participante în cadrul Programului. Ulterior, persoana fizică va transmite documentele, conform procedurii interne a primăriei care va fi publicată pe pagina de internet a acesteia.

Potrivit AFM, după semnarea contractului de finanţare cu UAT-ul, persoana fizică va casa şi va radia din circulaţie şi din evidenţa fiscală autovehiculul uzat şi va beneficia de stimulentul pentru casare de 3.000 de lei (2.400 lei alocaţi din Fondul pentru mediu şi 600 lei susţinuţi din bugetul local).

(Foto-facebook).