Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în primele nouă luni ale acestui an, au fost eliberate 31.012 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale. Scăderi ale numărului de autorizaţii eliberate în primele nouă luni s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Sud-Muntenia (minus 781 autorizaţii), Nord-Est (minus 730 autorizaţii), Centru (minus 415 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (minus 287 autorizaţii) şi Vest (minus 158 autorizaţii). Creşteri au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (plus 328 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (plus 135 autorizaţii) şi Sud-Est (plus 85 autorizaţii). În luna septembrie 2011 au fost eliberate 3.845 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, din care 66,5% sunt pentru zona rurală.