Peste 700 milioane euro sprijin pentru producătorii agricoli
Potrivit Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, sumele alocate în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2010, reprezentând formele de sprijin financiar acordate producătorilor agricoli din sectorul vegetal şi animalier, s-au ridicat la 3,022 miliarde lei (705,5 milioane euro), din bugetul naţional şi din fonduri europene. Astfel, din această sumă, formele de sprijin finanţate exclusiv din bugetul naţional au fost de circa 83,7 milioane euro (358,52 milioane lei), iar restul de 621,8 milioane euro (2,663 miliarde lei) au fost finanţate din fonduri europene.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.