PNDR: Solicitarea avansului pentru finanţarea prin FEADR
Beneficiarii Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) pot solicita avans pentru finanţarea prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) a proiectului aprobat.
FEADR reprezintă Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi a fost accesat în urma aprobării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) din februarie. FEADR este un instrument al Uniunii Europene prin care ţărilor membre li se acordă fonduri pentru implementarea Politicii Agricole Comune. Cele două politici europene legate de finanţarea politicii agricole comune stabilite prin Reglementarea Consiliului Europei nr. 1290/2005 sunt FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) ce vizează finanţarea măsurilor de marketing şi, respectiv, FEADR (Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală) - care vizează finanţarea programelor de dezvoltare rurală. În cadrul Regulamentului 679/2011 una dintre modificările importante aduse este modificarea articolului 56 cu privire la valoarea avansului, care nu trebuie să depăşească 50% din ajutorul public pentru investiţii, această modificare aplicându-se de la 1 ianuarie 2011, celelalte intrând în vigoare în a treia zi de la data publicării acestui Regulament în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Astfel, valoarea avansului nu trebuie să depăşească 50% din ajutorul public pentru investiţii, iar plata acestuia fiind condiţionată de constituirea unei garanţii bancare (sau a unei garanţii echivalente) care corespunde unui procent de 110% din valoarea avansului. La cererea beneficiarilor ajutorului pentru investiţii, statele membre pot plăti un avans de maxim 50% din ajutorul public. Pentru beneficiarii publici, acest avans poate fi plătit administraţiilor şi asociaţiilor locale, precum şi autorităţilor regionale şi organismelor de drept public. Documentul legislativ prin care se modifică acordarea valorii avansului este Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 679/2011 al Comisiei din 14 iulie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1974/2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.