Potrivit legislaţiei, amenzile pentru practicile de concurenţă neloială pot ajunge până la 15.000 lei.

Legea nr. 298/2001 privind combaterea concurenţei neloiale are ca scop protecţia moralităţii competiţiei economice şi sancţionarea conduitelor neloiale în lupta pentru câştigarea şi conservarea clientelei. Potrivit prevederilor, comercianţii au obligaţia de a-şi exercita activitatea: cu bună credinţă, potrivit uzanţelor comerciale cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor şi cu respectarea cerinţelor concurenţei loiale. De precizat că reprezintă contravenţii de concurenţă neloială: actele de infidelitate ale salariatului exclusiv; divulgarea de secrete comerciale, recrutarea progresivă a clientelei, publicitatea comercială neloială, denigrarea unui concurent, coruperea personalului unui concurent, deturnarea clientelei şi atragerea salariaţilor unui concurent în scopul dezorganizării activităţii acestuia. Cele mai dese sesizări se referă la deturnarea clientelei, denigrarea unui comerciant concurent sau de atragere a salariaţilor unui comerciant concurent în scopul dezorganizării activităţii acestuia. În vederea combaterii şi stopării faptelor de concurenţă neloială, persoanele fizice sau juridice, care au fost sau sunt afectate de practici neloiale din partea unui concurent, angajat sau fost angajat, pot sesiza Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor - Compartimentul ajutor de stat, practici neloiale şi preţuri reglementate care constată încălcarea dispoziţiilor prevăzute de lege şi aplică sancţiunile corespunzătoare - amendă de la 1.000 lei la 15.000 lei. Sesizările se depun la Registratura Generală a DGFP Bihor. Reamintim că persoana care săvârşeşte un act de concurenţă neloială va fi obligată, potrivit legii, să înceteze sau să înlăture actul, să restituie documentele confidenţiale însuşite în mod ilicit şi după caz, să plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite.