Dacă autorităţile nu iau măsuri de susţinere, preţul la carnea de pasăre şi ouă ar putea creşte în perioada următoare, a declarat, ieri, Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR). "Am solicitat Ministerului Agriculturii anularea taxelor vamale la importul de cereale furajere, pentru că pe piaţa internă, acestea, practic, nu există", a spus Van, care a adăugat că principala problemă cu care se confruntă, în prezent, societăţile avicole o constituie asigurarea furajelor. Van a arătat că preţul cerealelor a ajuns în acest an la aproximativ 7.000 de lei pe kilogram comparativ cu 3.000 de lei pe kilogram în octombrie 2002. "Cheltuielile legate de achiziţionarea furajelor reprezintă 70% din costurile de producţie. Dacă nu se iau măsuri urgente de susţinere a sectorului, mulţi producători vor intra în faliment", a precizat Van.