Preţurile la carne şi produsele din carne de porc ar putea creşte, în perioada imediat următoare, cu până la 25%, dacă autorităţile nu vor elimina sau reduce temporar taxele vamale la importuri, a declarat, ieri, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Sorin Minea. "Dacă nu se ia această măsură, ne aşteptăm la o creştere a preţurilor la carne, chiar în zilele următoare, de până la 25% şi de 10-15% la produsele din carne", a spus Minea. El a adăugat că fiecare producător va decide asupra momentului optim pentru scumpire, în funcţie de cheltuielile proprii. Preşedintele ARC afirmă că preţurile actuale de achiziţie la carnea de porc în carcasă (75-90.000 de lei) sunt aproape duble faţă de prima parte a anului, când carnea era cumpărată la 45-55.000 lei pe kilogram. Majorarea a determinat scumpirea cărnii în magazine cu 20-25%, în timp ce la mezeluri a fost înregistrat un nivel de 15%. În opinia reprezentantului ARC, preţul real pentru kilogramul de carne de porc în carcasă ar trebui să se ridice la 55-60.000 lei. Pe piaţa externă, kilogramul de carne se vinde cu 1,5 euro, manifestându-se, însă, o tendinţă de scădere. Reprezentantul ARC recunoaşte că o posibilă reducere a preţurilor la carnea de porc pe piaţa externă, însoţită de eliminarea taxelor vamale la importuri, nu va determina o ieftinere pe plan intern. "De trei luni lucrăm în pierdere. Vom acoperi aceste pagube prin menţinerea preţurilor la acelaşi nivel", a menţionat Minea. Acesta afirmă că necesarul de carne proaspătă este acoperit în proproţie de 90% din producţia internă, spre deosebire de mezeluri, unde materia primă provine în cea mai mare parte din import (circa 90%). De altfel, potrivit datelor prezentate de Minea, producţia de carne de porc s-a redus de la 73.200 de tone, în primul semestru al anului trecut, la 47.000 de tone în acest an, în timp ce importurile au totalizat 49.000 de tone, mai mari cu aproximativ 9.000 de tone. Printre solicitările procesatorilor se mai numără reducerea taxei pe valoarea adăugată la carne, precum şi luarea unor măsuri de combatere a pieţei negre, care acoperă circa 40-50% din consumul intern. În prezent, taxele vamale la importul de carne de porc se ridică la 20%.