Prezent şi perspective în profesia contabilă: "Deocamdată, legislaţia noastră este una încâlcită, care permite orice"
Prezent, ieri, la conferinţa de presă organizată la sediul Filialei Bihorene CECCAR, preşedintele Corpului, prof. univ.dr. Marin Toma, avut amabilitatea de a ne acorda un scurt interviu:
- Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi este, şi doreşte să rămână, unul dintre cele mai solide corpuri profesionale din Europa. În România, CECCAR are o tradiţie veche de 90 de ani, a traversat trei etape istorice - de la perioada înfloritoare, cea interbelică, la cea comunistă, în care Corpul experţilor s-a menţinut, este adevărat - cu activităţi mai restrânse, pentru ca acum să ne aflăm în cea de-a treia perioadă care, în opinia mea, încă nu poate fi definită. Şi acest lucru pentru că, deşi au trecut 20 de ani, ea nu poate fi numită nici economie de piaţă, nici capitalism. Este o perioadă de căutări, de trecere în ceea ce am dori noi să fie - o economie de piaţă funcţională, deocamdată, greu de realizat. Cert este că traversăm cu toţii o perioadă grea.
- Cu ochii expertului: care este situaţia firmelor româneşti?
- Referitor la acest aspect, trebuie spus că 99,7 % dintre întreprinderile româneşti sunt mici şi mijlocii, un procent mare, câtă vreme în Europa acesta este 95 %. Din păcate, legislaţia în domeniul economico-financiar nu ţine întotdeauna cont de interesele celor mici. Tocmai din acest motiv avem o bună colaborare cu organizaţiile patronale, facem tot posibilul să ne facem cunoscută poziţia comună faţă de reglementările legale care apar în domeniul financiar, contabil, fiscal. Iniţiativa noastră comună este gândită deocamdată sub aspectul sprijinirii întreprinderilor în ceea ce priveşte accesul la finanţare.
- Cum vedeţi relaţia contribuabil-Fisc?
- Este o problemă care am ridicat-o şi nu doar o singură dată. Fără îndoială, această relaţie trebuie regândită, ea trebuie să fie, în primul rând, una de respect reciproc. Fiecare parte trebuie să înţeleagă că unul fără celălalt nu poate fiinţa. Şi trebuie să spun: Administraţia încearcă să se manifeste, în această perioadă, un pic în forţă, de aici şi reticenţa mediului economic care încearcă, în consecinţă, să denatureze raportările. Până la un anumit punct, acest comportament este firesc, tocmai din acest motiv trebuie căutate soluţii. Au făcut-o şi alte ţări. Cum? Prin căutarea şi aşezarea unui specialist autonom, mediator, între cele două părţi.Contribuabilul trebuie să respecte legea, iar pentru ca acest lucru să se întâmple - legea trebuie să fie una clară. Deocamdată, legislaţia noastră este una încâlcită, discutabilă, care permite orice.
- Preocupările CECCAR în perioada următoare?
- Preocupări CECCAR sunt legate de educaţie şi etică profesională, mai ales acum, când România are multe dificultăţi. Tocmai din acest motiv firmele trebuie sprijinite pentru a ieşi din criza cu care se confruntă. CECCAR are, pentru anul care vine, un program foarte ambiţios, este anul în care va avea loc cel de-al XIX-lea Congres al profesiei contabile din România, este anul în care vom participa la Conferinţe internaţionale, dar şi la o serie de acţiuni comune cu organizaţiile patronale. Şi profit de ocazie ca acum, apropiindu-ne de finalul de an, să le transmit tuturor membrilor şi colaboratorilor noştri toate cele bune în anul 2012.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.