Prima etapă, Programul "Casa Verde", extinsă până la 7 august
Administaţia Fondului de Mediu (AFM) a decis să prelungească, până la 7 august, termenul de depunere a dosarelor în cadrul primei etape a Programului "Casa verde", urmând să fie admise inclusiv proiectele care au 7 august ca dată a poştei.
Obiectul Programului îl reprezintă finanţarea de la Fondul pentru mediu a proiectelor de înlocuire sau de completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală şi energie eoliană, ori alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului. Finanţarea nerambursabilă asigurată de Administraţia Fondului pentru Mediu se acordă în procent de până la 80% din cheltuielile eligibile ale proiectului. Beneficiarii sunt unităţile administrativ-teritoriale, acestea putând depune proiecte de finanţare pentru imobilele aflate în proprietatea sau în administrarea lor, ori pentru asociaţiile de proprietari/locatari cu personalitate juridică, entităţi care au sediul pe raza administrativă a respectivelor unităţi administrativ-teritoriale.
Doina A. NEAGOE
Comentarii
Nu există nici un comentariu.