Prima pe lapte, în buzunarul beneficiarilor
Centrul Judeţean Bihor al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) ne-a comunicat că în data de 15 septembrie a.c. s-au efectuat plăţile către producătorii de lapte care au solicitat acest drept aferent trimestrului al doilea din anul în curs.
De acest sprijin financiar au beneficiat 720 de fermieri bihoreni, suma totală alocată fiind de 1.419.003,84 de lei. "Un astfel de sprijin financiar reprezintă prima pentru cantitatea şi calitatea laptelui livrat de fermieri la unităţile de procesare autorizate, sprijinul financiar acordându-se crescătorilor de animale deţinători ai cotei de lapte, conform reglementărilor în vigoare", a precizat dl. Traian Abrudan, director coordonator al Centrului Judeţean Bihor al APIA.
Pentru înlăturarea oricăror dubii cu privire la modalitatea solicitării sprijinului financiar reprezentând prima pentru lapte, potrivit Ordinului ministrului Agriculturii nr. 850/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cererile prin care se solicită un astfel de sprijin financiar se depun la sediul din Oradea al Centrului Judeţean Bihor al APIA, în prima lună după încheierea fiecărui trimestru. După centralizarea cererilor, se înaintează un raport către APIA Bucureşti, ca instituţie centrală, în vederea efectuării plăţilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.