Judeţul Bihor este fruntaş la depunerea de proiecte în cadrul primei sesiuni deschise a PNDR 2014 - 2020. Astfel, au fost depuse 23 de proiecte, dintre care 18 sunt conforme, în valoare totală de aproape 9 milioane euro.

Sesiunea de depunere de proiecte pe Măsura 121 clasic "Modernizarea exploataţiilor agricole" (cu depunere în premieră on-line, alocarea financiară fiind de 115.000.000 euro) şi "Fermele de familie" (alocare de 30.000.000 euro) s-a încheiat joi, 31 iulie, la ora 12.00. Lansarea acestei sesiuni respectă prevederile tranzitorii din Regulamentul (UE) nr. 1310/2013, în care la art.3 se fac precizări legate de posibilitatea organizării unor astfel de sesiuni înainte de aprobarea noului program de dezvoltare rurală 2014 - 2020. Obiectivele acestei măsuri sunt introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee noi, diversificarea producţiei, ajustarea profilului, nivelului şi calităţii producţiei la cerinţele pieţei, inclusiv a celei ecologice, precum și producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile, adaptarea exploataţiilor la standardele comunitare, creşterea veniturilor exploataţiilor agricole sprijinite, sprijinirea membrilor grupurilor de producători sau ai altor forme asociative în vederea încurajării fenomenului de asociere. La nivelul judeţului Bihor s-au depus 23 de proiecte, dintre care 18 sunt conforme, în valoare totală de aproape 9 milioane euro, din care ajutorul public nerambursabil este de 4.2 milioane euro. În perioada imediat urmatoare se va demara procedura de evaluare a proiectelor depuse conforme, urmând ca, până la mijlocul lunii septembrie, să se semneze contractele de finanţare cu beneficiarii.