"Prin IRO, am reuşit să determinăm începerea şi extinderea a cât mai multe afaceri mici în România"
Interlocutor, dna Florica CHERECHEŞ - director executiv al Asociaţiei Integra România
- Asociaţia Integra România (IRO) a fost, iniţial, Asociaţia Help Integra România (HIRO). De ce s-a produs schimbarea titulaturii?
- După constituirea noastră, în anul 2000, treptat, ne-am diversificat şi extins activitatea, iar din anul 2003 am devenit organizaţie naţională, menţinându-ne caracteristicile de apolitică şi nonguvernamentală, reuşind să înfiinţăm şi două filiale - în Braşov şi în Târgu Mureş. Astfel, noua denumire - Asociaţia Integra România (IRO), cu sediul central în Oradea, str. Roşiorilor nr. 9 - exprimă mult mai bine scopul, misiunea noastră, iar programele iniţiate în acest sens s-au dovedit viabile, atractive, eficiente.
- Şi care este scopul Asociaţiei Integra România?
- Scopul este să creăm oportunităţi pentru persoanele defavorizate, în vederea integrării în societate, să dezvoltăm acestora spiritul antreprenorial, prin încurajarea iniţiativei private şi sprijinirea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii, şi să contribuim la dezvoltarea societăţii civile româneşti.
- Dar misiunea?
- Misiunea IRO e nu doar declarativă, ci şi pusă în practică: să contribuie, prin cei cărora li se adresează, la începerea şi extinderea a cât mai multe afaceri mici, să le ajute să opereze cu integritate şi profitabilitate, manifestând responsabilitate socială faţă de comunităţile lor.
- Spuneaţi că IRO creează oportunităţi pentru persoanele defavorizate, în vederea integrării lor în societate. Despre ce fel de persoane defavorizate este vorba?
- Preponderent sunt femeile: fie cele casnice, care, acum, au nevoie de o sursă de venit şi nu ştiu cum să acţioneze, să se orienteze spre o activitate aducătoare de venit; fie cele care au avut serviciu, însă nu-l mai au, deoarece au născut şi, din varii motive, au rămas fără loc de muncă, dar au nevoie de o sursă de venit ce le lipseşte acum; fie femei devenite şomere, dar care caută să se reintegreze în societate. Ele, dar şi micile familii cu astfel de probleme reprezintă categoria defavorizată. Iar IRO doreşte să-i sprijine. Şi îi sprijinim prin programe de consultanţă, prin cursuri de instruire şi seminarii, prin oferirea de credite, astfel încât persoanele în cauză să poată începe o mică afacere aducătoare de profit. Programele noastre, activitatea noastră au atât o componentă socială, cât şi una economică.
- Concret, ce s-a realizat în acest sens?
- Pe parcursul a trei ani, au fost instruite, prin diverse cursuri organizate gratuit, în domeniul afacerilor, 630 de persoane, au fost acordate împrumuturi, în funcţie de tipul şi mărimea afacerii, la 452 de persoane, suma totală reprezentând 498.000 de dolari, s-au creat, astfel, 259 de tipuri de activităţi, afaceri însemnând crearea a 1.131 de locuri de muncă. Dintre clienţii noştri, 93,19% sunt femei.
- Ce noutăţi aveţi?
- În ultima săptămână a acestei luni, demarează programul "Evaluarea potenţialului şi a deprinderilor şi orientarea profesională pentru femei aflate în dificultate". Vor fi cursuri gratuite, întregul program fiind finanţat de Agenţia Canadiană pentru Dezvoltare Internaţională.
- Vă mulţumesc.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.