Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) informează că, pentru a beneficia de această finanţare, un proiect de investiţii pentru un microabator trebuie să îndeplinească simultan mai multe criterii.

Tipuri de investiţii 

APDRP derulează, până pe 14 august, sesiunea pentru primirea proiectelor care asigură creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere (Măsura 123), pentru finanţarea proiectelor fiind disponibile fonduri totale de 144.577.199 de euro.  Investiţiile eligibile pentru care solicitanţii pot beneficia de sprijin financiar nerambursabil prin Măsura 123 sunt: centrele de sortare şi ambalare ouă, depozitele frigorifice, abatoarele, halele de procesare a legumelor şi fructelor, secţiile de prelucrare a cărnii sau unităţile de producţie a sucurilor naturale; centrele de vinificaţie, fabricile de ulei, de produse lactate sau de procesare a mierii; înfiinţarea şi modernizarea microabatoarelor. Dat fiind faptul că sacrificarea animalelor trebuie să se realizeze în abatoare autorizate, situate uneori la zeci de kilometri distanţă, existenţa unor astfel de unităţi în spaţiul rural, cât mai aproape de proprietarii de animale, constituie o investiţie eficientă şi benefică pentru întreg spaţiul rural. Solicitanţii vor beneficia de 200.000 de euro nerambursabili pentru înfiinţarea şi modernizarea microabatoarelor, ceea ce reprezintă 50% din valoarea eligibilă a unei asemenea investiţii. De asemenea, microabatoarele beneficiază de acordarea a 9 puncte de selecţie în plus, pentru a facilita obţinerea finanţării faţă de investiţiile mari din domeniu.

Cheltuieli eligibile

Pentru a beneficia de finanţare, trebuie îndeplinite însă, simultan, următoarele criterii: solicitantul să fie înregistrat ca microîntrepindere; valoarea investiţiei să se încadreze în suma maximă de 400.000 de euro; capacităţile propuse să fie de circa 80 - 100 bovine pe lună sau 140 - 160 porci pe lună. Printre cheltuielile eligibile se numără: amenajarea şi pregătirea terenului unde se va implementa proiectul, condiţia fiind ca terenul să fie achiziţionat înainte de momentul depunerii cererii de finanţare nerambursabilă; costurile aferente construcţiilor destinate protecţiei mediului, infrastructurii interne şi utilităţilor; branşamentele şi racordurile necesare unei astfel de investiţii; construcţia sau modernizarea clădirii folosite pentru procesul de abatorizare; cheltuielile pentru investiţiile care vizează îmbunătăţirea controlului intern al calităţii materiei prime. Termenul limită al depunerii cererilor de proiecte pentru această sesiune de finanţare este marţi, 14 august, ora 12.00, conform Anunţului cererii de proiecte pentru Măsura 123, disponibil pe pagina de internet a APDRP, www.apdrp.ro.