Societăţile comerciale pot opta pentru regimul de declarare derogatoriu prin depunerea unei cereri, a dovezii înscrierii inactivităţii temporare, respectiv a unei copii a extrasului de registru emis de către ORC privind starea societăţilor comerciale.

Condiţii

Pentru a beneficia de regimul de declarare derogatoriu, contribuabilii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii: să nu desfăşoare nici un fel de activitate; să nu obţină venituri din exploatare, venituri financiare, venituri extraordinare şi/sau alte elemente similare veniturilor; să nu dispună de personal angajat si să nu plătească venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitului; să figureze, în evidenţa fiscală, cu toate obligaţiile declarative şi de plată îndeplinite; să nu aibă în curs de soluţionare un decont cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare sau o cerere de restituire a impozitelor, taxelor si contribuţiilor; să nu facă obiectul unei acţiuni de inspecţie fiscală, în curs de derulare; să nu fie înscrişi în lista contribuabililor declaraţi inactivi. În cerere, contribuabilul declară pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile enumerate mai sus şi menţionează perioada pentru care solicită regimul de declarare derogatoriu. Cererea se soluţionează de organul fiscal în termen de 30 de zile de la data depunerii. Pentru cererile aprobate, decizia va cuprinde atât perioada pentru care regimul de declarare derogatoriu a fost aprobat, cât şi condiţiile în care acesta a fost aprobat. Pe perioada de aplicare a regimului de declarare derogatoriu, Fiscul poate face oricând cercetări privind respectarea condiţiilor menţionate mai sus.

Sfera de aplicare

Dacă, în perioada aprobată pentru aplicarea regimului de declarare derogatoriu, Fiscul constată neîndeplinirea condiţiilor, contribuabilul va reintra în regimul normal de declarare, situaţie în care contribuabilul va fi notificat cu privire la încetarea regimului de declarare derogatoriu. Sunt supuse regimului de declarare derogatoriu următoarele declaraţii: Formularul 100 "Declaraţie privind obligaţiile de plata la bugetul de stat"; Formularul 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit"; Formularul 104 "Declaraţie privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor"; Formularul 120 "Decont privind accizele"; formularul 130 "Decont privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă"; Formularul 300 "Decont de taxa pe valoarea adăugată". Regimul de declarare derogatoriu se solicită pentru toate obligaţiile de declarare cuprinse în formularele menţionate mai sus şi care sunt înscrise în vectorul fiscal al contribuabilului. Informaţia privind aplicarea regimului de declarare derogatoriu şi cea privind încetarea regimului de declarare derogatoriu se înscriu în vectorul fiscal al contribuabilului.