Centrul Judeţean Bihor al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) ne-a comunicat, ieri, că s-a prelungit, până în data de 22 aprilie a.c., termenul de depunere a cererilor pentru aprobarea solicitanţilor de sprijin financiar - programul de încurajare a consumului de fructe din şcoli, anul de învăţământ 2009-2010.

 

Aprobarea solicitanţilor se face în urma depunerii unei cereri, la APIA Bihor, în care sunt luate angajamentele scrise privind respectarea regulilor acestei măsuri, reguli specificate în legislaţia comunitară şi naţională. Solicitanţii sunt Consiliul Judeţean, primăriile comunelor, oraşelor şi municipiilor, după caz, care administrează activitatea de distribuţie a produselor în instituţiile şcolare.

Formularul de cerere pentru aprobarea solicitantului va fi însoţit de o serie de documente la care ne-am referit în ziarul din 14 aprilie a.c., dar cei interesaţi se pot adresa, pentru detalii, la APIA Bihor (tel. 0259/477.037).