Programul SAPARD - instrument financiar pentru sprijinirea sectorului agricol şi dezvoltării rurale
Programul SAPARD constituie principalul instrument financiar prin care Uniunea Europeană sprijină procesul de prederare a ţărilor candidate, în domeniul agriculturii şi al dezvoltării rurale. Uniunea Europeană alocă, anual, României aproximativ 153 de milioane euro, în perioada 2000-2006.
Programul SAPARD a fost lansat, la 1 august 2002, prin măsurile 1.1 şi 2.1, continuând, acum, prin noi finanţări, în cadrul măsurilor 3.1 şi 3.4, aceste ultime două măsuri urmând a deveni operaţionale din luna septembrie, respectiv octombrie. Conform procedurilor, se depun proiecte, de către cei interesaţi, pentru obţinerea finanţării, iar din valoarea proiectului, beneficiarul trebuie să asigure, din surse proprii, 50%, diferenţa fiind credit bancar din fondurile SAPARD.
Astăzi, vă prezentăm detalii privind măsurile 3.1. şi 3.4., pentru care cei interesaţi trebuie să se grăbească în întocmirea proiectelor, astfel încât să poată fi depuse cât mai repede, la Biroul Regional de Implementare a Programului SAPARD (BRIPS) Satu Mare de care aparţine judeţul Bihor. De reţinut este şi faptul că puteţi obţine "Ghidul solicitantului", cât şi alte informaţii utile, de la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor sau de la Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă Bihor.
MĂSURA 3.1. - INVESTIŢII ÎN EXPLOATAŢII AGRICOLE
Beneficiari
* Producătorii agricoli individuali (Legea 18/1991 şi Legea 646/2002);
* Asociaţiile agricole familiale (Legea 507/2002);
* Societăţile agricole private/asociaţiile agricole cu personalitate juridică, prevăzute de Legea 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură;
* Societăţile comerciale agricole cu capital integral privat constituite în baza Legii nr. 31/1990 şi a Legii nr. 15/1990.
Ajutor financiar nerambursabil. În cadrul acestui program, vor putea fi finanţate proiecte a căror valoare totală eligibilă este cuprinsă între 10.000-500.000 euro.
TIPURI DE INVESTIŢII
* Măsura vizează proiecte de investiţii pentru următoarele domenii: culturi de câmp, horticultură (din care din floricultură 1,5%), viticultură, pomicultură, sere, ferme de vaci de lapte/bivoliţe, creştere şi îngrăşare de taurine, ferme de oi/capre, îngrăşătorii de berbecuţi, ferme de porci, ferme de păsări, alte ferme vegetale şi de creştere a animalelor şi păsărilor.
* Asigurarea unor exploataţii agricole
Achiziţia de echipament necesar pentru modernizarea exploataţiilor din sectorul vegetal, prin dotarea acestora cu: tractoare, combine, utilaje, maşini, instalaţii şi echipamente agricole, inclusiv pentru calibrarea, sortarea, condiţionarea şi depozitarea produselor agricole obţinute şi prelucrate în cadrul fermei, instalaţii de irigat:
- reabilitarea plantaţiilor pomicole (cu schimbarea structurii pomilor fructiferi) şi viticole prin înlocuirea viţei de vie îmbătrânite şi a hibrizilor de viţă de vie numai cu soiuri nobile pe suprafeţele existentre, fără creşterea suprafeţei totale cultivate cu viţă de vie, cuprinzând achiziţionarea de material săditor, precum şi lucrări executate de terţi pentru desţelenire, pregătirea solului, plantare şi replantare, cu excepţia îngrăşării solului;
- investiţii în ferme vegetale prin modernizarea şi extinderea clădirilor şi utilităţilor (alimentare cu apă, energie electrică, energie termică, evacuarea deşeurilor, canalizare etc.) şi completarea cu o serie de construcţii necesare pentru producţia agricolă (spaţii de sortare şi depozitare, depozite de combustibil, remize pentru utilaje etc.).
* Modernizarea şi construirea de sere noi, realizate din structuri metalice uşoare, cu centrale termice proprii şi instalaţii de irigat, inclusiv asigurarea utilităţilor - alimentare cu apă, energie electrică, drenarea apelor, canalizare, epurarea apelor uzate etc., pentru a respecta condiţiile de protecţie a mediului înconjurător.
Asigurarea unor ferme pentru creşterea animalelor şi păsărilor, prin:
* Achiziţionarea de animale (prima populare - femele) cu înalt potenţial genetic, cu menţionarea originii (pedigree), a provenienţei şi înregistrarea la unităţile teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare, Reproducţie şi Selecţie (cu excepţia păsărilor), precum şi achiziţionarea de material seminal de calitate.
* Dotarea cu tractoare, utilaje, maşini, instalaţii şi echipamente pentru efectuarea activităţilor din fermele de creştere a animalelor.
* Modernizarea şi construirea fermelor de creştere a animalelor şi păsărilor, completarea cu utilităţi şi alte construcţii: padocuri, fânare, fose septice, bazine de purin, platforme de dejecţii, staţii de epurare, instalaţii pentru producerea şi dozarea furajelor complexe, săli de muls şi de colectare a laptelui, centrale termice, depozite de combustibil, instalaţii de alimentare cu apă, reţele de canalizare, instalaţii electrice etc.
MĂSURA 3.4. DEZVOLTAREA ŞI DIVERSIFICAREA ACTIVITĂŢILOR ECONOMICE PENTRU GENERAREA DE ACTIVITĂŢI MULTIPLE ŞI VENITURI ALTERNATIVE
Beneficiari
Beneficiarii proiectelor vor aparţine sectorului privat, după cum urmează: persoane fizice; asociaţii familiale înregistrate, asociaţii şi grupuri de producători; PNG-uri (cercuri de maşini); societăţi 100% private.
Ce tipuri de investiţii vizează măsura 3.4.
Sunt vizate investiţii pentru sprijinirea creării şi/sau menţinerii de locuri de muncă şi generării de venituri alternative prin diversificarea activităţilor rurale legate de agricultură, silvicultură prin turism rural, ecoturism, acvacultură, meşteşuguri tradiţionale, sericicultură, apicultură, procesarea fructelor de pădure şi de arbuşti fructiferi şi a plantelor medicinale şi aromatice.
Ajutor financiar nerambursabil. În cadrul acestei măsuri vor fi finanţate proiecte a căror valoare totală eligibilă este cuprinsă între 5.000-200.000 euro.
Ce se poate finanţa în cadrul Măsurii 3.4. (cheltuieli eligibile generale)
Servicii agricole. Construirea de noi clădiri şi instalaţii şi modernizarea celor existente;
Utilaje şi echipamente noi, soft-uri pentru computer, inclusiv costurile de instalare şi montare bazate pe contracte cu terţe părţi;
Achiziţii de mijloace de transport noi, specializate, ca rezultat al identificării lor în studiul de fezabilitate/memoriu justificativ.
Turism rural. Construcţia, modernizarea şi dotarea pensiunilor rurale; construcţia şi modernizarea spaţiilor de campare, terenurilor de sport şi distracţie, echitaţie şi alte tipuri de servicii de recreere.
Alte tipuri de activităţi turistice în spaţiul rural. Construcţia şi/sau modernizarea de cabane turistice, pentru vânătoare şi pescuit, cantoane forestiere, sărării, sate de vacanţă, spaţii de campare înfiinţate în gospodării, bărci fluviale şi maritime pentru pescuit sportiv, spaţii pentru turism piscicol, anexe specifice staţiunilor turistice: platforme, spaţii de parcare, toalete, adăposturi, pontoane etc.
Construirea şi modernizarea de infrastructură specifică proiectului (poteci turistice, aducţiuni de apă, generatoare de energie, pichete de incendiu, observatoare, marcatoare, panouri de ghidare etc.)
Parcurile de vânătoare
Construcţia sau modernizarea de ferme de creştere a vânatului în semilibertate, inclusiv achiziţionarea de animale sălbatice în vederea repopulării parcurilor de vânătoare, construcţia de adăposturi, împrejmuiri, adăpătoare şi spaţii de hrănire etc.
Activităţi meşteşugăreşti
Construcţia sau modernizarea şi dotarea atelierelor, cum ar fi: procesarea lemnului, obiecte artizanale manuale, olărit, brodat, împletit, pielărie, papură şi răchită, instrumente muzicale.
Acvacultură. Sprijin pentru înfiinţarea şi/sau modernizarea de ferme piscicole; investiţii pentru mecanizarea furajării, recoltării mecanizate, depozitării, prelucrării şi marketingului la nivelul fermei piscicole.
Sericicultură. Înfiinţarea şi extinderea plantaţiilor de duzi; înfiinţarea şi/sau modernizarea fermelor de creştere a viermilor de mătase şi a unităţilor de depozitare şi prelucrare.
Melci şi broaşte. Construcţia sau modernizarea fermelor, spaţiilor şi utilităţilor pentru condiţionarea şi procesarea melcilor şi broaştelor pentru marketing; achiziţionarea de echipamente şi unelte pentru ferme şi mijloace de transport specializate.
Apicultură. Înfiinţarea şi/sau modernizarea fermelor apicole, precum şi a unităţilor de depozitare şi procesare.
Cultivarea ciupercilor şi colectarea lor. Achiziţionarea de material biologic (miceliu) numai pentru înfiinţareea culturii; investiţii noi şi/sau modernizarea ciupercăriilor, inclusiv a unităţilor pentru depozitare/refrigerare şi procesare.
Fructe de pădure şi arbuşti fructiferi. Investiţii noi şi/sau modernizarea colectării, depozitării/refrigerării, procesării şi marketingului fructelor de pădure şi de arbuşti fructiferi la nivelul fermei.
Plante medicinale şi aromatice. Investiţii noi şi/sau modernizarea colectării, depozitării şi procesării plantelor medicinale şi aromatice.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.