Creditele se acordă în lei, cu o dobândă variabilă compusă din Robor la şase luni şi o marjă de trei puncte, comision de analiză de 150 lei şi comision de gestiune de 1%.

Banca Comercială Română (BCR) va acorda credite avantajoase microîntreprinderilor şi IMM-urilor care participă la programul START 2012, derulat de Agenţia pentru Implementarea Programelor şi Proiectelor pentru IMM-uri (AIPPIMM). În cadrul START, noua formă de sprijin pentru firme are următoarea structură: alocaţie financiară nerambursabilă de cel mult 100.000 lei/firmă (70% din cheltuielile eligibile) şi credit bancar de până la 30% din valoarea proiectului, fără a depăşi 50.000 lei. Creditul poate fi înlocuit şi prin contribuţia proprie a beneficiarilor. Toate creditele acordate în START sunt asigurate 80% de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.