Proiect de OUG - Sancţiuni drastice pentru clauzele abuzive din contracte
Proiectul de OUG a fost publicat recent de către Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor și s-a aflat în dezbatere publică până la data de 25 ianuarie 2019.
Potrivit unui Proiect de Ordonanță care urmează să fie dezbătut de Guvern, se va sancționa cu o amendă de până la 5% din cifra de afaceri a profesionistului stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Prevederile legale în vigoare încă stabilesc că amenda care se aplică în prezent este între 200 de lei și 1.000 de lei. În plus, se va prevedea expres că instanța care constată existența clauzelor abuzive într-un contract încheiat cu un consumator va dispune și restituirea, în totalitate, către consumatori a sumelor percepute în temeiul unor clauze abuzive. Totodată, se va sancționa cu o amendă de până la 3% din cifra de afaceri a profesionistului săvârșirea unor: practici comerciale incorecte; practici comerciale susceptibile să deformeze în mod esențial comportamentul economic al unui anumit grup vulnerabil de consumatori, clar identificabil, care este cu precădere vulnerabil la respectiva practică sau la produsul la care aceasta se referă, din motive de infirmitate mentală sau fizică, de vârstă sau de credulitate, comportamentul economic al acestuia putând fi în mod rezonabil prevăzut de comerciant; practici comerciale agresive. Aceeaşi amendă de până la 3% din cifra de afaceri se va putea aplica furnizorului de servicii financiare pentru încălcarea unor obligații sau interdicții cu caracter general impuse prin OG nr. 21/1992, cum ar fi: obligații de informare pre-contractuală; obligații privind respectarea unor termene imperative prevăzute de lege în relația cu consumatorul.
Se va sancționa cu o amendă de până la 3% din cifra de afaceri a prestatorului de servicii de plată încălcarea anumitor obligații, spre exemplu: obligația de informare pre-contractuală cu privire comisioanele aferente unui cont de plăți, precum și alte obligații de informare în legătură cu acesta; obligația prestatorului de servicii de plată de a restitui consumatorului orice sume încasate de la acesta în urma unor încălcări ale obligațiilor prestatorului de servicii de plată în temeiul Legii nr. 258/2017. De asemenea, se va sancționa cu o amendă de până la 4% din cifra de afaceri a profesionistului săvârșirea de practici comerciale înșelătoare, acelaşi procent fiind aplicat şi în cazul încălcării de către o instituţie de credit a anumitor obligații, spre exemplu: obligația de a nu discrimina rezidenții UE, pe temei de naționalitate sau reședință, în cazul în care solicită sau accesează un cont de plăţi; obligația de a respecta dreptul consumatorilor rezidenți UE, precum și consumatorilor fără o adresă stabilă, solicitanților de azil și consumatorilor cărora nu li se acordă un permis de şedere, dar a căror expulzare nu este posibilă din motive de fapt sau de drept, de a-și deschide și a folosi un cont de plăți cu servicii de bază; obligația de a asigura anumite facilități consumatorilor vulnerabili.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.