Provenienţa nelegală a produselor accizabile deţinute
Agenţii economici răspund pentru...
Responsabilitatea marcării produselor accizabile revine antrepozitarilor autorizaţi sau importatorilor. Importatorul transmite producătorului extern marcajele, sub forma şi în maniera prevăzute în norme, în vederea aplicării efective a acestora pe produsele accizabile contractate.
Conform legislaţiei fiscale în vigoare, marcarea se aplică următoarelor produse accizabile: a) produse intermediare şi alcool etilic, cu excepţiile prevăzute prin norme; b) produse din tutun. De precizat faptul că nu este supus obligaţiei de marcare orice produs accizabil scutit de la plata accizelor, precum şi faptul că produsele accizabile prevăzute de lege pot fi eliberate pentru consum sau pot fi importate pe teritoriul României numai dacă acestea sunt marcate conform prevederilor legale.
Agenţii economici care doresc să distribuie şi să comercializeze angro băuturi alcoolice sunt obligaţi să se înregistreze la autoritatea fiscală teritorială şi să îndeplinească următoarele condiţii: a) să deţină spaţii de depozitare corespunzătoare, în proprietate sau cu chirie; b) să aibă înscrise în obiectul de activitate, potrivit codului CAEN, comercializarea şi distribuţia angro a băuturilor alcoolice. Băuturile alcoolice livrate de agenţii economici distribuitori şi comercianţii angro vor fi însoţite şi de o copie a certificatului de marcă al producătorului, din care să rezulte că marca îi aparţine. De asemenea, potrivit Codului Fiscal pe 2005, agenţii economici distribuitori şi comercianţii angro de băuturi alcoolice răspund pentru provenienţa nelegală a produselor deţinute şi sunt obligaţi să verifice autenticitatea facturilor primite.
Proceduri de marcare. Marcarea produselor se efectuează prin timbre, banderole sau etichete, dimensiunea şi elementele ce vor fi inscripţionate pe marcaje fiind stabilite prin norme. Antrepozitarul autorizat sau importatorul este obligat să aplice marcajele la loc vizibil, pe ambalajul individual al produsului accizabil, respectiv pe pachet, cutie sau sticlă, astfel încât deschiderea ambalajului să deterioreze marcajul. Autoritatea fiscală competentă are obligaţia de a elibera marcajele, potrivit prevederilor articolului, respectiv normelor, iar eliberarea marcajelor se face către: persoanele care importă produsele accizabile, în baza autorizaţiei de importator; antrepozitarii autorizaţi care produc sau îmbuteliază produsele accizabile. Solicitarea marcajelor se face prin depunerea unei cereri la autoritatea fiscală competentă, sub forma şi în maniera prevăzute în norme. Autorizaţia de importator se acordă de către autoritatea fiscală competentă, în condiţiile legii, iar eliberarea marcajelor se face de către unitatea specializată, autorizată de autoritatea fiscală competentă pentru tipărirea acestora. Proiectul pe 2005 modifică alin. 5 din Codul pe anul în curs, astfel "Contravaloarea timbrelor pentru marcarea ţigaretelor şi a altor produse din tutun, precum şi contravaloarea banderolelor pentru marcarea băuturilor alcoolice se asigură de la bugetul de stat din valoarea accizelor aferente acestor produse, conform prevederilor din norme."



Comentarii
Nu există nici un comentariu.