Valoarea totală a tranzacţiilor de privatizare a societăţilor incluse în programul PSAL I, convenit cu Banca Mondială, realizate în perioada ianuarie 2001-iunie 2003, este de aproape 800 milioane dolari, potrivit unui bilanţ al programului dat publicităţii de Autoritatea pentru Privatizare. "La data de 30 iunie, din totalul capitalului social al societăţilor din portofoliul APAPS cuprinse în programul PSAL I, 77,1% a fost deja privatizat, 1% se află în procedură de privatizare, 11,98% au fost scoase la vânzare fără ca procesul să fie finalizat, în timp ce restul (9,8%) vor fi lansate la privatizare până la sfârşitul anului", se arată într-un comunicat al instituţiei. Valoarea capitalului social al unităţilor din PSAL I, privatizate în perioada menţionată, este de aproximativ 400 de milioane de dolari, menţionează APAPS. Comunicatul precizează că procesul de privatizare a acestor societăţi a determinat menţinerea a 93% din locurile de muncă existente înainte de privatizare. Astfel, dintr-un total de 80.048 locuri de muncă, 74.430 au fost consolidate prin privatizare. Referitor la programul PSAL II, APAPS precizează că Guvernul a aprobat, în luna iulie, strategiile de privatizare a societăţilor cu capital majoritar de stat incluse în cadrul acestuia şi a mandatat APAPS să aplice respectivele strategii. "Ca urmare, în data de 18 iulie, APAPS a publicat lista în care sunt cuprinse 20 de societăţi comerciale ce vor fi oferite la privatizare în perioada următoare", se mai arată în comunicat. PSAL II are ca obiective reforma sectorului financiar, fiind vizată în special privatizarea băncilor de stat, continuarea procesului de transfer în proprietate privată a întreprinderilor de stat, reducerea arieratelor, stoparea subvenţiilor încrucişate în sectorul energetic şi îmbunătăţirea mediului de afaceri. La mijlocul lunii octombrie a anului trecut, România a primit prima tranşă, în valoare de 169,9 milioane de euro, din programul PSAL II. Valoarea totală a acordului este de 339,8 milioane euro.