Firmele vor fi lichidate în maxim un an de la înscrierea în Registrul Comerţului a deciziei de dizolvare, iar societăţile aflate acum în dizolvare sau lichidare voluntară de peste trei ani vor fi radiate din oficiu, modificări care au fost introduse de Guvern pentru o nouă tranşă din împrumutul CE.

 

Astfel, termenul de un an ar putea fi prelungit de către Tribunal, pentru motive temeinice, cu perioade de câte şase luni, dar nu cu mai mult de 24 de luni cumulat, conform unei Ordonanţe de Urgenţă aprobate de Guvern în urma negocierilor cu cu experţii Comisiei Europene, pentru acordarea unei noi tranşe de împrumut. Lichidarea nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societăţii. Potrivit documentului, dacă în termen de trei luni de la expirarea termenului, prelungit de Tribunal, după caz, Registrul Comerţului nu a fost sesizat cu nici o cerere de radiere sau de numire a lichidatorului, firma va fi radiată din oficiu, iar bunurile rămase în patrimoniu vor reveni acţionarilor, care răspund în limita valorii acestora pentru acoperirea creanţelor. Potrivit noilor prevederi, pentru aceste acţiuni, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului va fi scutit de taxe judiciare de timbru şi timbru judiciar.