Rata medie a inflaţiei - 0,7 la sută
Conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata medie lunară a inflaţiei, în primele opt luni ale acestui an, a fost de 0,7 la sută, în august rata anuală a inflaţiei atingând un nivel de 7,58 la sută.
Faţă de luna iulie, indicele preţurilor de consum (IPC) a crescut cu 0,23 la sută. Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (septembrie 2009 - august 2010) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2008 - august 2009) determinată pe baza IPC cât şi cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de cinci la sută. Preţurile mărfurilor alimentare şi tarifele serviciilor au crescut în august 2010 cu 0,4 la sută faţă de luna precedentă, iar preţurile mărfurilor nealimentare au rămas relativ stabile. Raportat la perioada similară din 2009, în august 2010 mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,79 la sută, mărfurile nealimentare cu 11,25 la sută, iar serviciile cu 6,24 la sută.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.