Din varii motive, unii dintre membri Filialei Bihor a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) devin inactivi pe o anumită perioadă, având, însă, posibilitatea reactivării, conform procedurilor din statutul CECCAR.

Într-un asemenea context, în primul trimestru din acest an, aproximativ o sută de membri inactivi ai Filialei Bihor a CECCAR au susţinut interviul, ca procedură, şi s-au reactivat, putându-şi exercita, astfel, responsabilităţile profesionale care le revin. "Cât priveşte pe ceilalţi membri inactivi, fie experţi contabili, fie contabili autorizaţi, aceştia pot oricând să solicite reactivarea prin depunerea unei cereri tip, la sediul din Oradea al Filialei Bihor a CECCAR. În urma depunerii cererii, li se va comunica programarea pentru susţinerea interviului, procedură prin care dumnealor se reactivează ca membri CECCAR", a precizat dl. ec. Mihai Chindlea, preşedintele Filialei Bihor a CECCAR.
La ora actuală, Filiala Bihor a CECCAR are 280 de experţi contabili şi 73 de contabili autorizaţi pe lista membrilor inactivi. Pentru susţinerea interviului respectiv, în urma căruia persoana în cauză este reactivată, se plăteşte o taxă însemnând echivalentul în lei a 52,5 euro pentru experţii contabili şi a 37,5 euro - pentru contabilii autorizaţi.