Noul Cod Fiscal valabil de la 1 ianuarie a introdus, pe lângă impozitul pe construcțiile speciale, și o serie de modificări de interes pentru fermieri, inclusiv în ceea ce privește impozitarea veniturilor obținute din agricultură.

în ceea ce privește impozitul pe venit, principalele modificări și vizează posibilitatea de actualizare a prețului mediu pentru determinarea venitului impozabil, în cazul veniturilor obținute de persoanele fizice sub formă de arendă primită în natură. Noua lege are în vedere și simplificarea tratamentului fiscal al veniturilor obținute din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal, prin abrogarea prevederilor referitoare la opțiunea contribuabililor de a determina venitul net din arendă în sistem real, deducerea din veniturile realizate anual din categoria venituri din cedarea folosinței bunurilor a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, precum și neimpozitarea veniturilor obținute din cultivarea terenurilor cu plante furajere graminee și leguminoase pentru producția de masă verde destinate furajării animalelor deținute de contribuabilii pentru care venitul se determină pe baza normelor de venit sau care obțin venituri neimpozabile din activități agricole. Reamintim, de asemenea, că şi producătorii agricoli, persoane juridice, trebuie să plătească începând cu acest an impozitul pe construcțiile special, noua contribuție la bugetul de stat având efect inclusiv asupra întreprinderilor care dețin în patrimoniu construcții agricole, respectiv grajduri, sere și solarii, silozuri și construcții zootehnice, dările obținute în urma efectelor acestuia urmând să fie colectate la bugetul de stat. Potrivit Ordonanţei care modifică Legea nr. 571/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 0703/15 noiembrie 2013, construcţiile pentru care se va plăti impozit sunt cele menţionate în Grupa 1 a Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 2139/2004.  Concret, este vorba inclusiv de clădiri agrozootehnice, construcţii agricole uşoare, depozite de îngrăşăminte minerale sau naturale, silozuri pentru furaje, silozuri pentru depozitarea şi conservarea cerealelor, pătule pentru depozitarea porumbului, construcţii pentru creşterea animalelor şi păsărilor, padocuri, heleştee, iazuri, bazine, ecluze şi ascensoare, baraje, jgheaburi pentru piscicultură, terase pe arabil, plantaţii pomicole şi viticole, sere, solarii, răsadniţe şi ciupercării, cât și de alte construcţii agricole neregăsite printre cele menţionate mai sus.