Reguli noi pentru fermieri la - Primirea plăţilor directe pe suprafaţă în 2015
Potrivit Proiectului de Ordonanţă postat pe pagina MADR, dacă vor să intre în posesia subvenţiilor acordate prin APIA, fermierii vor trebui să respecte, în perioada 2015-2020, noi reguli. O primă condiţie este aceea de a exploata un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha, iar în cazul serelor, solariilor, viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, arbuştilor fructiferi, suprafaţa parcelei agricole trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha. De asemenea: pentru culturile sau plantațiile care se înființează începând cu anul de cerere 2018, să facă dovada că utilizează sămânță/material săditor certificat oficial în conformitate cu prevederile legale, cu excepția fermierilor participanți la schema pentru micii fermieri; fermierii care în anul anterior anului depunerii cererii unice de plată, au primit plăți directe de peste 5.000 euro, să ateste cel puțin calitatea de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, sau întreprinderi familiale; să declare toate parcelele agricole, cu excepția celor care au suprafața mai mică de 0,1 ha și care însumate nu depășesc 1 ha precum și zonele de interes ecologic care contribuie la aplicarea practicilor benefice pentru climă și mediu; să declare la depunerea cererii unice de plată datele de identificare și de contact actualizate și să notifice APIA despre modificarea acestora în termen de 15 zile calendaristice de la modificare. În ceea ce priveşte persoanele juridice, acestea sunt obligate să notifice APIA în termen de 15 zile cu privire la modificările apărute în înregistrările de la Oficiul Național al Registrului Comerțului privind administratorul, sediul social, obiectul de activitate, modificările trebuind să fie comunicate în termen de 15 zile, în scris, la APIA.
Alte condiţii vizează: înscrierea, sub sancţiunea legii penale, date reale, complete şi perfect valabile în formularul de cerere unică de plată şi în documentele anexate acesteia privind lista suprafeţelor și/sau efectivele de animale; să fie de acord ca datele din formularul de cerere unică de plată să fie introduse în baza de date a Sistemului Integrat de Administrare și Control, procesate şi verificate în vederea calculării plăţii şi transmise autorităţilor responsabile, în vederea elaborării de studii statistice şi de evaluări economice, în condiţiile legale; să fie de acord ca datele personale, datele înscrise în cererea unică de plată despre suprafețe și animalele din exploatație să facă obiectul controalelor administrative încrucișate cu bazele de date ale altor autorități publice cu competențe în gestionarea acestor tipuri de date; respectarea normele de ecocondiționalitate stabilite prin legislația națională pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei; prezentarea, la depunerea cererii, documentelor necesare care dovedesc utilizarea legală a terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conțin zone de interes ecologic, precum și a animalelor, valabile cel puțin până la data de 1 decembrie a anului de cerere.
Potrivit noilor prevederi, fermierii trebuie să marcheze limitele parcelei utilizate, atunci când este cultivată cu aceeaşi cultură cu a parcelelor învecinate. În cazul în care limitele parcelelor utilizate în comun nu sunt marcate în teren, fermierii sunt pasibili de sancţiuni, proporțional pentru supradeclarare și/sau pentru nerespectarea normelor de ecocondiționalitate. În fine, fermierii au obligaţia declarării şi delimitării cu exactitate a parcelelor agricole în aplicația electronică GIS „IPA-ONLINE", pusă la dispoziție de către APIA, utilizând datele cadastrale disponibile. Reamintim, în încheiere că identificarea şi delimitarea tuturor parcelelor agricole se face obligatoriu pe baza datelor cadastrale începând cu anul 2018.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.