Reguli stricte privind prevenirea fraudelor cu fonduri europene
Comisia Europeană (CE) intenţionează să consolideze dreptul penal material, clarificând definiţiile unor infracţiuni precum deturnarea de fonduri sau abuzul de putere.
De asemenea, CE vrea sa sporeasca capacităţile Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) şi ale organismul comunitar de cooperare judiciară, Eurojust, astfel încât să prevină fraudele cu banii contribuabilor europeni. Potrivit Comunicatului OLAF, se va examina modul în care un parchet european specializat ar putea aplica norme comune privind infracţiunile de fraudă şi alte infracţiuni în care sunt implicate fonduri comunitare. Măsurile vizate de Comisie sunt posibile deoarece prin adoptarea Tratatului de la Lisabona, capacitatea UE de a lupta impotriva fraudei a fost consolidată, prevăzându-se competenţa Uniunii de a legifera în domeniul dreptului penal. Executivul de la Bruxelles precizează că protejarea banilor contribuabililor este o prioritate, iar în prezent instrumentele disponibile pentru detectarea şi prevenirea utilizării inadecvate a fondurilor UE sunt uneori inadecvate şi insuficiente.
Conform oficialilor, numai în anul 2009 au fost investigate cazuri de suspiciune de fraudă, implicând 280 de milioane de euro din fonduri UE, ceea ce reprezintă aproximativ 0,2% din bugetul total al UE.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.