Centrul Judeţean APIA Centrul Judeţean Bihor a vizat 1.896 carnete pentru 3.762,11 ha teren înstrăinat şi, respectiv, 6.616,33 ha teren arendat, suma de plată ridicându-se la 553.982,09 Euro respectiv 2.448.038,69 lei.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 29 - 31 a efectuat plata celei de-a doua tranşe de plată a rentei viagere aferentă anului 2013, pentru toţi beneficiarii care şi-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 mai - 31 iulie 2014. La Centrul Judeţean APIA Bihor au fost vizate un număr de 1.896 carnete pentru 3.762,11 ha teren înstrăinat şi 6.616,33 ha teren arendat, suma de plată fiind de 553.982,09 Euro respectiv 2.448.038,69 lei. Reamintim că renta viageră agricolă reprezintă suma de bani plătită rentierului agricol care înstrăinează sau arendează terenurile agricole extravilane aflate în proprietatea sa, ori încheie acord cu investitorul (se aplică persoanelor care au solicitat obţinerea calităţii de rentier până la data de 31 decembrie 2009 inclusiv). În cazul arendării, renta viageră agricolă se plăteşte dacă terenul ce face obiectul rentei este arendat continuu, întreg anul calendaristic; În cazul în care contractul de arendare încetează, renta viageră agricolă se va plăti în anul următor doar dacă rentierul încheie, în maximum 30 de zile de la încetare, un nou contract, considerându-se astfel continuitate în arendare. Renta viageră agricolă încetează la data la care terenurile prevăzute la art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 247/2005, însumate, depăşesc 10 ha. Pentru a intra în posesia rentei cuvenite, începând cu data de 1 martie şi până la data de 31 august a fiecărui an, rentierii trebuie să se prezinte personal ori prin mandatar la Centrul judeţean APIA în vederea solicitării vizei anuale a carnetelor de rentier agricol, în baza cărora se va plăti renta viageră agricolă. Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 de euro/an pentru fiecare hectar de teren extravilan înstrăinat/pentru care s-a încheiat acord cu investitorul şi echivalentul a 50 de euro/an pentru fiecare hectar de teren extravilan arendat. Pentru suprafeţele mai mici de 1 ha suma plătită este proporţională cu suprafaţa înstrăinată sau arendată, respectiv pentru care s-a încheiat acord cu investitorul. "Plata rentei viagere agricole se face în lei, prin raportarea la cursul mediu de schimb valutar calculat de BNR din anul pentru care aceasta se datorează. Plata se efectuează prin mandat poştal, virament bancar sau orice modalitate prevăzută de lege. Renta viageră pentru anul 2013 se plăteşte într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie 2014. Precizăm că renta viageră agricolă încetează la data decesului rentierului, în această situaţie renta datorată acestuia în anul respectiv putând fi încasată de moştenitorii săi pe baza actelor doveditoare privind calitatea de moştenitor" - a precizat ing. Florian Pavel, directorul executiv al instituţiei.