Depozitele companiilor şi populaţiei a scăzut cu 1,1% in luna februarie, comparativ cu ianuarie, dar a crescut cu 4,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Depozitele s-au cifrat în februarie la 172,3 miliarde de lei, scăderea faţă de luna precedentă fiind cauzată de o reducere mai accentuată a depozitelor în lei a firmelor. Persoanele fizice însă au reuşit să economisească mai mult în luna februarie, depozitele în lei crescând cu 1,6% şi situându-se la 65,9 miliarde de lei, cele în valută scăzând cu 0,7%, la 39,3 miliarde de lei. În ceea ce priveşte depozitele în valută efectuate de firme, acestea s-au diminuat cu 3,4% în februarie faţă de ianuarie şi cu 10% faţă de aceeaşi luna din 2010.