Primăria oraşului Săcueni va investi peste 730.000 euro pentru realizarea unui incubator de afaceri. Banii provin, în proporţie de aproape 98% din fonduri europene şi au fost accesaţi prin proiectul "Crearea unui Incubator şi Centru de Servicii în Afaceri Transfrontaliere", realizat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria, 2007-2013 prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), cofinanţat de Uniunea Europeană.

Proiectul a fost demarat la începutul anului şi este implementat de Primăria Oraşului Săcueni (Lider de proiect) împreună cu Fundaţia pentru Sprijinirea Întreprinzătorilor din Judeţul Hajdu-Bihar si Asociaţia pentru Promovarea Afacerilor în România (parteneri de proiect). Scopul proiectului este dezvoltarea coeziunii economice a zonei transfrontaliere, prin creşterea competitivităţii IMM-urilor care activează în Săcueni si zonele adiacente. Incubatorul de afaceri va fi construit pe două niveluri şi va avea o suprafaţă de 1000 metri pătraţi. Va fi dotat cu birouri, săli de conferinţă şi 6 spaţii cu suprafata de 100 metri pătraţi ce vor avea destinaţia de hale de producţie. De această investiţie vor beneficia aproximativ 16-20 de agenţi economici din Sacueni, la o chirie situată sub preţul pieţei pentur a fi stimulată productivitatea şi crearea de noi locuri de muncă. Estimările arată că incubatorul va determina crearea a minim 24 de noi locuri de muncă. De asemenea, incubatorul va dispune şi de un birou de informare şi consiliere pentru afaceri, care va putea deservi toate firmele din zonă. Acest birou de informare şi consiliere va oferi aaces la reţele de tip cluster dar şi suport pentru constituirea de noi clustere. Pe lângă chiria avantajoasă, incubatorul de afaceri le mai oferă locatarilor accesul la dotări: internet, birotică, servicii de secretariat, mobilier, parcare etc.

Criteriile pentru selecţia agenţilor economici sunt permisive, in sensul că nu este restricţionată nicio afacere, indiferent de domeniul de activitate, precizează Nagy Gabor, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Afacerilor în România. Incubatorul de afaceri va fi amplasat la ieşirea din oraşul Sacueni, pe drumul care duce spre vamă.

Claudiu Someşan