cesta este cel de-al patrulea an de când, la Biharia, se organizează "Ziua Porumbului". Nimic întâmplător, dacă analizăm cum s-a ajuns la un asemenea eveniment. Cum toate au un început, aşa este şi în cazul de faţă... Era anul 1994. Tânăr absolvent al Facultăţii de Agronomie din Cluj-Napoca, ing. Darabont Sandor a revenit în comuna natală Biharia şi avea să înceapă o afacere pe cont propriu. În 1995, înfiinţează Societatea Comercială SADELLI PROD-COM S.R.L. Biharia. Profilul de activitate - producţie vegetală şi comercializare cereale, apoi îngrăşăminte chimice şi pesticide, urmare a colaborării cu tot mai multe firme de profil, inclusiv producătoare de sămânţă. Pe cele 1000 hectare teren agricol, anul acesta, a obţinut producţii de 5.500 kg/ha la grâu, de 5.200 kg/ha, la orz, de 3.350 kg/ha la floarea-soarelui. Şi rezultate foarte bune pe loturile semincere. Inginerul agronom Darabont Sandor, cel care s-a specializat în management şi marketing, avea să demonstreze că poate organiza, în Bihor, şi "Ziua Porumbului", aşa cum, în alţi ani, la Salonta, un alt inginer destoinic, regretatul Teodor Isăilă, aducea specialiştii din judeţ, pe adevăraţii producători agricoli şi procesatori la sărbătoarea muncii, a rezultatelor de peste an, la schimbul de idei, promovarea noilor tehnologii în agricultură. Aşa şi acum, S.C. SADELLI, condusă de ing. Darabont Sandor, a mutat polul "Zilei Porumbului" la Biharia, începând din toamna anului 2000. Iar în 29 octombrie a.c., aici, la Biharia, vor fi prezenţi, la o nouă ediţie a "Zilei Porumbului", specialişti agricoli, furnizori de pesticide şi de maşini agricole, cumpărători de produse agricole şi producători agricoli. Aici se vor prezenta loturi demonstrative, ideea de bază fiind că nu se poate vorbi de performanţe productive şi eficienţă economică, fără a utiliza sămânţă de calitate, fără a aplica tehnologia adecvată fiecărei culturi agricole, fără o corespunzătoare dotare tehnică, fără ştiinţa organizării muncii. Despre toate acestea şi nu numai, vineri, 29 octombrie a.c., începând cu ora 10.00, la "Ziua Porumbului" de la Biharia...