Proiectul de buget pe 2005 Proiectul de buget pentru anul viitor are în vedere o creştere economică de 5,1%-5,2% din PIB şi un deficit general consolidat de 1,5%-1,6%, din PIB, apropiat de nivelul din acest an, a declarat, recent, ministrul Finanţelor Publice, Mihai Tănăsescu. De asemenea, rata inflaţiei la sfârşitul anului 2005 este anticipată la 6%, cu trei puncte mai puţin decât nivelul prevăzut pentru acest an, iar moneda naţională va înregistra o apreciere reală de câteva procente faţă de coşul euro-dolar. În ceea ce priveşte deficitul de cont curent, acesta va fi redus la circa 5,25% din PIB, faţă de 5,5% la finele acestui an. Proiectul de buget pentru 2005 prevede un nivel al PIB de circa 62 miliarde euro, cu şapte miliarde euro mai mult faţă de nivelul estimat pentru acest an. Pentru 2004 a fost estimat un PIB de 55 miliarde euro. Ministrul estimează că PIB-ul României va ajunge, la sfârşitul anului 2008, la un nivel de 80 miliarde euro. În privinta salariului mediu brut pe economie, în proiectul bugetului de stat pe 2005 se estimează că acesta va depăşi 9 milioane lei, până la sfârşitul anului viitor.