Sancţiuni pentru încălcarea legislaţiei bursiere
Încălcarea legislaţiei bursiere de către persoanele fizice se va taxa cu amenzi de până la 500.000 de lei
Tododată, potrivit unor modificări aduse legislaţiei pieţei de capital, în ceea ce priveşte companiile, penalităţile merg până la 10% din cifra de afaceri. Modificările sunt prevăzute într-o Ordonanţă de Guvern aprobată zilele trecute şi publicată sâmbătă, 30 iunie, în Monitorul Oficial şi intră în vigoare la zece zile de la data publicării actului normativ. Potrivit noilor prevederi, cele mai mari amenzi aplicabile persoanelor fizice vor fi plătite de către acţionarii care nu fac oferte de preluare după ce au depăşit pragul de 33% din titlurile unei societăţi listate. Sancţiunea poate fi avertisment sau amendă de la 1.000 la 25.000 de lei la trecerea a 30 de zile de la expirarea termenului în care trebuia lansată oferta. De asemenea, amenda creşte de la 25.001 lei la 50.000 de lei dacă oferta nu este iniţiată în luna următoare, iar după scurgerea a mai mult de două luni intră în palierul 50.001 lei - 500.000 de lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.