Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (CJAPIA) Bihor reaminteşte potenţialilor beneficiari că numai până la 15 iulie se mai depun cererile de plată aferente anului 2013 în cadrul "Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate", finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

De acest sprijin comunitar pot beneficia crescătorii de vaci de lapte şi/sau de bivoliţe de lapte şi/sau de taurine din rase de carne şi/sau metişii cu rase de carne. Solicitanţii trebuie să depună o cerere per beneficiar pentru toate exploataţiile deţinute (cu cod de exploataţie înregistrat în RNE al ANSVSA), la Centrele locale APIA Beiuş, Ştei şi Aleşd pe a cărui rază teritorială se află exploataţia cu cel mai mare număr de animale, conform programării. Condiţii de acordare generale sunt următoarele: exploataţiile sunt localizate în zonele defavorizate din România, identificate în Anexa 4A la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală PNDR 2007 - 2013; bovinele din exploataţiile pentru care beneficiarul solicită ajutor specific sunt identificate şi înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor - RNE; deţin registrul individual al exploataţiei, actualizat în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr.1760/2000; bovinele din exploataţie sunt cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, iar acţiunile prevăzute sunt efectuate la zi. Potrivit datelor CJAPIA,În judeţul Bihor au fost depuse, în anul 2012, în cadrul schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi carne de vită din zonele defavorizate un număr de 3131 de cereri pentru 9.121 capete din care: vaci de lapte 8.771 capete, bivoliţe de lapte 312 capete şi bovine de carne 42 capete.

"Avertizăm potenţialii beneficiari ai schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate că mai au la dispoziţie doar câteva zile pentru depunerea cererilor. În acest an, beneficiarii trebuie să obţină adeverinţa de la medicul veterinar, adeverinţă care nu poate fi generată imediat, ci în aproximativ 24 de ore, fapt care poate conduce la imposibilitatea preluării cererilor în termenul legal. De asemenea, precizăm că pentru taurinele de carne şi metişii acestora şi  vacile metise cu rase de carne cererile se depun numai la Centrul Judetean APIA Bihor (Oradea, str. Matei Corvin, nr. 1). Toţi potenţialii beneficiari, cu cel puţin 48 de ore  înaintea prezentării la APIA, trebuie să solicite medicului veterinar adeverinţa cu animalele înregistrate în RNE, pentru a clarifica situaţia animalelor pentru care se pot solicita sprijin financiar. De asemenea, pentru a nu se crea aglomeraţie îi rugăm pe potenţialii beneficiari să respecte programarea transmisă cu ajutorul primăriilor. În perioada imediat următoare cei care au depus cereri în cadrul schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi carne de vită din zonele defavorizate în anul 2012 îşi pot verifica conturile pentru a vedea dacă le-au intrat banii" - afirmă ing. Florian Pavel, director executiv al instituţiei.