Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor, în colaborare cu  EuroCom Pro SRL organizează în data de 5 iulie, începând cu ora 12.00, un seminar pe tema eficientizării activităţii într-o organizaţie.

Seminarul care va avea loc la sediul CCI Bihor, va avea ca temă Managementul Proceselor în Afaceri - Business Process Management şi  urmăreşte eficientizarea activităţii companiei prin identificarea problemelor, a nevoilor, a alocării  resurselor, precum şi  soluţionarea acestora. EuroCom Pro este deocamdată singura companie din România care dispune de tehnica şi dispozitivele necesare descrierii, vizualizării şi analizei proceselor dintr-o organizaţie (companie privată, administraţie locală, instituţie publică etc.). În urma analizei se va întocmi un raport căruia îi va urma o propunere de optimizare a proceselor prin implementarea unei soluţii IT de ultimă generaţie. După implementarea conceptului BPM (Business Process Management), compania EuroCom Pro SRL, în urma înţelegerilor contractuale, va asigura consultanţa şi trainingul necesar pentru toate persoanele care vor avea contact direct cu conceptul IT. Pentru informaţii suplimentare, cei interesaţi se pot adresa CCI Bihor, telefon 0359.414.557, 0771.734.228, e-mail relatii@ccibh.ro. Persoana de contact Chereji Monica. Termen limită de inscriere 1 iulie a.c.