Sfatul specialistului (I): Declanşarea lucrărilor specifice în livezi
Specialiştii Compartimentului fitosanitar din cadrul Direcţiei pentru Agricultură Bihor reamintesc că lucrările specifice în livezi încep din a doua jumătate a lunii februarie, efectuându-se în corcondanţă cu condiţiile de climă.
Tratamentele fitosanitare la avertizare se efectuează cu produse pentru combaterea rapănului, făinării, moniliozelor, păianjenilor, afidelor, gărgăriţei florilor de măr, păduchilor ţestoşi, acarienilor etc. Tratamentele fitosanitare se efectuează obligatoriu prin 1-2 tratamente pe bază de ulei vegetal şi insecticid cu puţin înainte de dezmugurit. Nu se mai folosesc produsele pe bază de uleiuri minerale acestea fiind inlocuite cu uleiuri vegetale, fapt pentru care au fost retrase licentele pentru aceste tipuri de produse fitosanitare. De asemenea, în cazul livezilor de păr atacate de rapăn şi monilioze în anul trecut, dar şi în plantaţiile de cireş, vişin, prun, cais şi mai ales de piersic, se impune aplicarea unui tratament cu produse pe bază de cupru. Cunoscutul tratament cu zeamă bordeleză care se prepara din sulfatul de cupru neutralizat cu var nu mai poate fi găsit in magazinele fitosanitare, acestuia expirându-i omologarea. De reţinut că la aplicarea tratamentelor cu uleiuri vegetale nu se pot adăuga fungicidele pe bază de cupru din cauza incompatibilităţii acestora. Efectuarea tratamentelor se va face printr-o îmbăiere uniformă a pomilor, în aşa-numitele ferestre de iarnă (la temperaturi de peste 4°C), când au scoarţa uscată, neacoperită de zăpadă sau chiciură până primăvara timpuriu, înainte de dezmugurit, respectiv în fenofaza de "urechiuşă de şoarece" la speciile seminţoase sau "buton verde" la cele sâmburoase (primul tratament în ianuarie, iar cel de al doilea în februarie-martie). Nu se fac tratamente pe timp geros, cu vânt sau dacă se prevăd căderi de precipitaţii (ploi, zăpadă). Dacă tratamentele de iarnă sunt bine aplicate, ele reduc numărul traramentelor din perioada de vegetaţie pentru combaterea ciupercilor patogene.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.