Miercuri, 11 octombrie a.c., Comitetul Director al Alianţei Federative a Sindicatelor Funcţionarilor Publici SED LEX s-a întrunit, la Bucureşti, în şedinţă extraordinară şi a respins propunerea Guvernului de creştere cu 14% salariilor funcţionarilor publici. Ieri, 12 octombrie a.c., am primit la redacţie un comunicat de presă al Sindicatului Finanţe-Bihor, care este afiliat la Alianţa Federativă a Sindicatelor Funcţionarilor Publici (AFSFP) SED LEX, comunicat ce menţionează că din Comitetul Director al AFSFP care a respins propunerea Guvernului au făcut parte preşedinţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe, Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţia Locală, Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Muncii şi Protecţiei Sociale, Federaţiei Sindicale a Statisticilor din România, Sindicatului Naţional Vamal Unirea, Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici din Inspecţia Muncii, Sindicatului Naţional al Funcţionarilor din Garda Financiară-Legis, Sindicatului Naţional al Gărzii de Mediu, Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici din Protecţia Consumatorilor. "Este, după cum se poate constata, o plajă largă de reprezentativitate", ne-a spus, ieri, d-na Diana Pop, preşedinta Sindicatului Finanţe-Bihor, adăugând: "Pentru săptămâna viitoare, marţi - 17 octombrie, aşa cum a hotărât Comitetul Director al AFSFP, va avea loc convocarea Consiliului Unional al Alianţei SED LEX, la care şi eu voi participa. Reuniunea este pentru a supune aprobării Consiliului Unional programul acţiunilor de protest, în situaţia în care Guvernul rămâne inflexibil în oferta făcută privind salarizarea". Asupra a ceea ce se va hotărâ, vom reveni. Oare sindicatele funcţionarilor publici vor rămâne unite şi vor declanşa protestele sau vom asista la reuşita negocierilor prin compromisuri de ambele părţi ale "baricadei"?