Cu ocazia "Zilei verde a cartofului" - ediţia a III-a, Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Bihor a organizat, în localitatea Şinteu, un schimb de experienţă, la loturile demonstrative înfiinţate aici, comuna Şinteu având o suprafaţă de 300 hectare cultivate cu cartof (29% din suprafaţa terenului arabil existent), producătorii agricoli din zonă dovedind o bună experienţă în acest domeniu. Au fost prezenţi la acţiunea organizată miercuri, 25 iunie, reprezentanţi din partea Staţiunii de Cercetare şi Producţie a Cartofului Miercurea Ciuc, Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, Staţiunii de Cercetare şi Producţie a Cartofului Târgu Secuiesc, Societăţii Comerciale "Hibridul" Hărman, ai firmelor "Uniroyal Chemical" şi "Bayer", reprezentanţii Administraţiei locale Şinteu, ai DGAIA Bihor, OJCA Bihor, Direcţiei Judeţene Fitosanitare Bihor, producători agricoli din zonă. Înfiinţarea şi urmărirea rezultatelor obţinute pe loturile demonstrative au fost posibile cu sprijinul direct al inginerilor consultanţi Erika şi Iosif Cubelac. Scopul acestor loturi demonstrative este de a se studia posibilităţile reale de exploatare a potenţialului genetic de care dispun cele 21 de linii şi soiuri de cartof, în condiţiile climatice ale localităţii Şinteu, cât şi aplicarea în practică a rezultatelor cercetării. Deja, se poate vorbi, după doi ani de experienţe, că soiurile "Rasant", "Frumoasa", "Robusta" şi "Tentant" au rămas în arealul de cercetare şi în anul 2003, că o bună comportare la condiţiile climatice ale anului 2003 prezintă soiurile de cartof "Amelia", "Eterna", MC 94-146-20, MC 93-101-10. Loturile demonstrative de la Şinteu, înfiinţate de OJCA Bihor, fac parte din preocupările prioritare ale OJCA Bihor în scopul creşterii eficienţei activităţii de consultanţă agricolă. Mai mult, aici, la Şinteu, sunt reale posibilităţi de creare a unei microzone pentru producerea cartofului de sămânţă, fapt deosebit de important atât pentru judeţul nostru, cât şi pentru cultivatorii bihoreni de cartofi.