Sprijinul Complementar pentru Venit pentru Tinerii Fermieri - Documentele de competenţă pot fi depuse până în 30 septembrie
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) amintește fermierilor care au solicitat Sprijinul Complementar pentru Venit pentru Tinerii Fermieri CIS-YF (Intervenţia PD-03) că pot depune documentele care fac dovada formării sau a deținerii competențelor adecvate în domeniul agricol/agronomic până la 30 septembrie, inclusiv.
Tinerii fermieri sunt persoanele fizice care fac dovada formării sau a deţinerii competenţelor adecvate în domeniul agricol/agronomic conform art. 33, alin. 2 din Ordinul MADR nr. 106/2024, cu modificările și completările ulterioare, cu unul dintre următoarele documente: diplomă sau certificat pentru dovedirea absolvirii a cel puţin un curs de iniţiere în domeniul agronomic acreditat, eliberată/eliberat de un formator autorizat, potrivit legislaţiei în vigoare (conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), sau de către Agenţia Naţională pentru Consultanţă Agricolă sau DAJ; diplomă, certificat sau adeverinţă pentru dovedirea absolvirii unei forme de învăţământ agronomic, respectiv şcoală profesională, liceu, facultate, cursuri postuniversitare, doctorale etc.; certificat de competenţe profesionale pentru dovedirea deţinerii de competenţe profesionale în domeniul agronomic, eliberat de un formator autorizat, potrivit legislaţiei în vigoare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau certificat de competenţe profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, eliberat de un centru de evaluare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, autorizat de către Autoritatea Naţională pentru Calificări, conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; document eliberat de un angajator situat pe teritoriul naţional sau al altui stat pentru dovedirea experienţei practice în activitatea agricolă de cel puţin 12 luni acumulată în ultimii 10 ani în cadrul unei exploataţii agricole.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.