Subvenţia de două milioane lei pe hectar
Mai sunt doar şase zile pentru depunerea cererilor
Pentru anul agricol 2003-2004, se acordă producătorilor agricoli un sprijin financiar, nerambursabil, de două milioane lei pentru fiecare hectar de teren cultivat, dar în limita suprafeţei de 5 hectare. Prima tranşă din aceşti bani (1.000.000 lei) se va da în luna octombrie, diferenţa, în primăvara anului viitor. Prevederile respective sunt conform O.U.G. nr. 72/2003.
Beneficiarii (producători agricoli persoane fizice, proprietare de teren arabil, cât şi cele organizate în exploataţii agricole fără personalitate juridică) trebuie să depună o cerere până în data de 22 septembrie inclusiv, la primăria pe raza căreia se află amplasat terenul.
"Este o săptămână decisivă, în acest sens, remarca dl ing. Florian Pavel, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (D.A.D.R.) Bihor, iar la primării sunt trimise recomandările necesare în vederea derulării normale a acestei acţiuni. Aici sunt specialişti ai D.A.D.R. şi ai primăriilor care îndrumă şi ajută pe producătorii agricoli în întocmirea cererilor şi obţinerea actului doveditor că deţin suprafeţele de teren pentru care solicită sprijinul financiar de două milioane lei".
Sunt semnale din teritoriu - aveam să aflăm la conferinţa de presă, ce a avut loc, ieri - cum că unele primării condiţionează eliberarea documentelor de proprietate şi primirea cererilor, impunând şi plata diferitelor taxe sau impozite către bugetul local, de către potenţialii beneficiari ai sprijinului financiar de două milioane lei, conform prevederilor O.U.G. nr. 72/2003. "Este inadmisibil ca unii primari să vină cu astfel de condiţionări! Acceptarea şi aprobarea cererilor, eliberarea documentelor necesare nu are nici o legătură cu obligaţiile contribuabililor faţă de bugetul local. Dacă unii primar recurg la astfel de gesturi, este un abuz şi rog să fim informaţi la D.A.D.R. Bihor" - a menţionat dl Florian Pavel.
Până ieri, la nivel de judeţ, au fost depuse aproximativ 60.000 de cereri, dar numărul benefciarilor de sprijin financiar, conform O.U.G. nr. 72/2003, este mult mai mare: aproximativ 125.000! De aceea, perioada fiind tot mai scurtă - 22 septembrie data limită -, producătorii agricoli sunt rugaţi să urgenteze depunerea cererilor la primării.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.