Centrul European al Consumatorilor România ne sfătuieşte să verificăm cu atenţie sumele care ne sunt percepute cu titlu de taxă.

Centrul European al Consumatorilor România îi sfătuieşte pe consumatorii români care utilizează serviciile de retragere numerar prin intermediul ATM în celelalte state membre ale UE să verifice cu atenţie sumele care le sunt percepute cu titlu de taxă, pentru că în cazul în care acestea sunt mai mari decât cele din România este încălcat Regulamentul CE nr. 924/2009. Există două metode de stabilire a taxelor pentru utilizarea ATM, atât în context naţional, cât şi transfrontalier: taxarea indirectă, care are loc între banca deţinătorului cardului şi banca al cărui ATM este utilizat (sau operatorul unei reţele de ATM) sau taxarea directă, atunci când proprietarul ATM percepe deţinătorului cardului o taxă a cărei valoare o stabileşte după cum doreşte.