Termen 25 noiembrie: plata pentru veniturile obţinute din agricultură
Plăţile anticipate pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) reaminteşte contribuabililor care realizează venituri din activităţile agricole că au obligaţia declarării acestora la Fisc.
Astfel, persoanele fizice care realizează venituri în 2012 din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solarii, precum şi a arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor, din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea pentru care impozitul pe venit se determină în sistem real sau la normă de venit au obligaţia declarării acestora la unitatea în a cărei administrare fiscală se află în termen de 15 zile inclusiv de la data la care încep să desfăşoare activitate prin depunerea formularelor: 221 "Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit"; 220 "Declaraţie privind venitul estimat/norma de venit". De reţinut! Contribuabilii care obţin venituri din activităţi agricole datorează plăţi anticipate către bugetul de stat pentru impozitul aferent acestui venit, în două rate egale, de 50%, din impozit până la 25 septembrie, respectiv 25 noiembrie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.