Potrivit unui Comunicat al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), termenul-limită până la care producătorii de lapte din zonele defavorizate mai pot depune cereri pentru ajutorul acordat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) este 31 august.
De acest acest ajutor specific pot beneficia, conform HG 755/2010, crescătorii de vaci de lapte, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale constituite potrivit OUG nr. 44/2008. Actul normativ mai stabileşte, totodată, că şi persoanele fizice neautorizate pot depune cereri, cu condiţia să se autorizeze şi să depună copie de pe certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului până la data de 25 octombrie a.c. Cererile aferente fiecărei exploataţii vor fi depuse de către solicitanţi la Centrelul Judeţean ale APIA pe a cărui rază teritorială se află exploataţia. Reamintim că pentru a beneficia de acest sprijin financiar producătorii de lapte trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Concret,, beneficiarii trebuie să deţină cotă de lapte pentru livrări şi/sau vânzări directe, iar efectivul de vaci de lapte pentru care solicită ajutor financiar să fie înscris în Registrul Naţional al Exploataţiilor. Totodată, efectivul pentru care se solicită ajutor specific anual trebuie menţinut în exploataţie pe perioada derulării schemei. Precizăm că exploataţiile trebuie să fie localizate în zonele defavorizate stabilite prin Anexa 4A din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Ajutorul specific se acordă pentru un efectiv cuprins între 2 şi maximum 15 capete vaci de lapte, cuantumul ajutorului pe cap de vacă de lapte fiind de cel mult 100 euro/cap de vacă, sumă ce se calculează după finalizarea verificărilor, prin raportarea numărului de animale eligibile la plafonul de 22.447.205 euro, aferent acestei forme de sprijin. Potrivit legii, nerespectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute pentru acordarea ajutorului specific poate atrage, după caz, reducerea/excluderea de la plată, respectiv penalităţi/sancţiuni multianuale.