Termen limită la depunerea D205
Plătitorii de venituri care au obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe veniturile cu regim de reţinere la sursă trebuie să depună la Fisc Formularul D205 pentru anul 2011 care, din acest an, are un singur termen de depunere - 29 februarie.
Termenul se aplică şi în cazul contribuabililor care, anul trecut, au reţinut la sursă impozit pentru veniturile din: dividende; dobânzi; câştiguri din transferul valorilor mobiliare, în cazul societăţilor închise şi a părţilor sociale; lichidarea persoanei juridice; premii şi jocuri de noroc; contribuabili care aveau obligaţia depunerii D 205 până la 30 iunie a anului următor de realizare a veniturilor. Declaraţia se depune în format electronic, pe suport magnetic sau optic, prin folosirea programului de asistenţă elaborat de ANAF, însoţit de situaţia centralizatoare prevăzută la Secţiunea II "Date recapitulative" din formular, în format hârtie, semnată şi ştampilată potrivit legii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.