Potrivit calendarului stabilit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), data de 30 aprilie reprezintă termen limită până la care contribuabilii trebuie să îndeplinească mai multe obligaţii fiscale.

Astfel, trebuie depuse Situaţiile financiare anuale. Obligaţia revine societăţilor cooperatiste şi altor persoane juridice care, în baza legilor speciale de organizare, funcţionează pe principiile societăţilor comerciale, asociaţiilor, fundaţiilor sau alte organizaţii de acest fel, partidelor politice, patronatelor, organizaţiilor sindicale, cultelor religioase, precum şi altor asemenea înfiinţate în baza unor legi speciale, pentru exerciţiul financiar 2011. De asemenea, până la 30 aprilie, mai trebuie depuse: Decontul privind accizele, formular 120, decont ce se depune anual de operatorii economici plătitori de accize; Decontul privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă, formular 130, care se depune anual de către plătitorii de impozit la ţiţeiul din producţia internă.