Potrivit Ordinului 186/29 iulie 2011, publicat în Monitorul Oficial 544 din 1 august, termenul pentru efectuarea controlului la faţa locului pentru crescătorii de ovine şi de caprine care au solicitat CNDP în 2011 a fost prelungit cu două săptămâni.

Astfel, crescătorii de ovine şi caprine au obligaţia de a menţine efectivele de animale pentru care a fost solicitată Plata Naţională Directă Complementară (CNDP) pentru anul 2011 în exploataţie la adresa menţionată în cerere până la data de 15 septembrie 2011. De asemenea, termenul de centralizare a datelor privind efectivul naţional de animale eligibile la plată a fost prelungit de la 30 septembrie 2011, la 14 octombrie 2011, fapt ce va determina şi o dată mai indepărtată cu cel puţin două săptămâni pentru plata sprijinului financiar către crescătorii de ovine/caprine.