Modificarea propusă priveşte prelungirea perioadei pentru depunerea cererii celei de-a doua tranşe de plată, de la 30 luni la 33 luni, în situaţii justificate.

Modificarea procedurii

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a început demersurile pentru modificarea procedurii de contractare şi plată aferente Măsurii 112 "Instalarea tinerilor fermieri". Demersul are la bază analiza privind implementarea acestei măsuri de investiţii cât şi solicitările beneficiarilor cu privire la imposibilitatea operării transferurilor de teren la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), transferuri care nu pot fi efectuate decât în perioada martie - mai a fiecărui an. Modificarea procedurilor de contractare şi plată este în conformitate cu fişa Măsurii 112, care prevede un termen maxim de 36 luni, din momentul semnării contractului de finanţare nerambursabilă, pentru verificarea condiţiilor de acordare a celei de-a doua tranşe de plată cât şi pentru efectuarea plăţii către beneficiar. Dacă până în prezent, perioada de verificare a condiţiilor de acordare a celei de-a doua tranşe de plată pentru Măsura 112 era de şase luni din cele 36 de luni, în urma modificării această perioadă se reduce la trei luni, pentru situaţii justificate.

Îmbunătăţirea sectorului agricol

Reamintim că Măsura 112 are printre obiective îmbunătăţirea şi creşterea competitivităţii sectorului agricol prin promovarea instalării tinerilor fermieri, îmbunătăţirea managementului exploataţiilor agricole prin reînnoirea generaţiei şefilor acestora, creşterea veniturilor exploataţiilor conduse de tinerii fermieri, precum şi creşterea numărului de tineri agricultori care încep pentru prima oară o activitate agricolă ca şefi de exploataţii. Fondurile totale alocate Măsurii 112 prin FEADR sunt de 337.221.484 euro din care contribuţia Guvernului României - 20%, respectiv contribuţia Uniunii Europene - 80%. Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri este de 12.000 Euro pentru o exploataţie agricolă cu dimensiune minimă de 6 UDE. În cazul extinderii exploataţiei agricole, sprijinul pentru instalarea fermierului poate creşte cu 2.000 Euro/1 UDE, dar nu va putea depăşi 40.000 Euro/exploataţie. Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 112 sunt fermierii în vârstă de până la 40 de ani, persoane fizice sau juridice care practică, în principal, activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă are o dimensiune economică cuprinsă între 6 şi 40 UDE, este situată pe teritoriul ţării şi înregistrată în Registrul unic de identificare - APIA şi Registrul agricol.