Transporturile ilegale de deşeuri: zeci de tone de cupru, aluminiu şi bronz depistate în trafic
Reprezentanţii Gărzii de Mediu, împreună cu cei ai Poliţiei de Frontieră şi Gărzii Financiare din Bihor, au desfăşurat acţiuni comune de control în trafic a transferului de deşeuri în Punctul de Frontieră Borş.
Astfel, în data de 12 aprilie a.c., pe tronsonul de ieşire din România a fost depistat un transport de deşeuri de cupru (în cantitate de 21.640 kg) efectuat cu camionul-utilitară cu nr. de înmatriculare BH 93 ROD şi remorca având nr. de înmatriculare BH 95 LRM. Din actele prezentate de conducătorul auto (CMR şi avizul de însoţire a mărfii), s-a constatat că expeditorul era SC Latimar SRL Timişoara, iar destinatarul - o societate din Hamburg - Germania, nefiind, însă, prezentate documentele de notificare şi de circulaţie emise de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) şi nici formularele de încărcare/descărcare de deşeuri pe teritoriul României. Cu sprijinul comisarilor Gărzii de Mediu Timiş, s-a constatat că firma Latimar SRL nu funcţiona la singurul sediu declarat la Oficiul Registrului Comerţului, pentru a i se transmite sancţiunea în cuantum de 25.000 lei pentru lipsa documentelor, firma intrând astfel şi în atenţia Gărzii Financiare în vederea confiscării respectivei cantităţi de deşeuri. Două zile mai târziu, în data de 14 aprilie, reprezentanţii Poliţiei de frontieră din punctul de trecere Borş au luat decizia de nepermitere a ieşirii din ţară a unui autocamion înmatriculat în Slovacia cu nr.cap tractor DS583CR şi remorca DS668YH, care transporta 9, 3 tone de deşeuri de aluminiu şi 5,5 tone deşeuri de bronz. Solicitaţi la faţa locului, comisarii Gărzii de Mediu au constatat că transportatorului îi lipseau documentele de notificare şi cele de transport emise de către ANPM, expeditorul fiind SC Sabin SRL - Tg. Mureş şi având ca destinatar firma AUF-BAU SRO din Slovacia. Pentru lipsa documentelor necesare transferului intracomunitar de deşeuri, firmei îi va fi aplicată sancţiunea de 25.000 lei, cazul intrând, totodată, în atenţia comisarilor Gărzii Financiare Bihor.
O altă amendă, de această dată de 100.000 lei, i-a fost aplicată şi Societăţii Comerciale Amur System Com SRL din Oradea, pentru o serie de nereguli depistate pe amplasamentul de pe strada Plantelor. Totodată, au fost aplicate sancţiuni băneşti şi unui număr de 5 colectori autorizaţi (din 13 verificaţi în cadrul unui control tematic) să preia vehicule scoase din uz în cadrul programului Rabla. Ca urmare a nerespectării prevederilor legale privind preluarea şi înregistrarea autovehiculelor în registrul de operare special, valoarea amenzilor aplicate a fost de 33.500 lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.